vineri, 21 ianuarie 2011

CHEILE NEREI ( Cascada BEUSNITA si Ochiul BEIULUI )

Parcul Naţional Cheile Nerei - Beuşniţa este situat la limita sud-vestică a ţării, în sudul munţilor Anina. Mai exact în judeţul Caraş-Severin, învecinându-se cu localităţile Sasca Montană, Sasca Română, Potoc, Socolari, Ilidia, Ciclova, Oraviţa, Anina, Bozovici, Lăpuşnicu Mare, Dalboşeţ, Şopotu Nou şi Cărbunari. Peisajul este minunat, iar parcul este accesbili în orice anotimp. Aici, obiectivele turistice principale sunt Cheile Nerei, Lacul Dracului, Lacul Ochiul Bei, dar şi numeroase peşteri şi cascade impresionante.
Şi aici, cea mai bună opţiune pentru turişti este să se cazeze la o pensiune, cum ar fi cea numită chiar "Cheile Nerei". Preţurile se încadrează între 47 de lei (numai cazare) şi 95 de lei (cazare şi trei mese pe zi) de persoană, pentru o zi. Cât despre activităţi, turiştii pot fi siguri că nu o să se plictisească. Localnicii şi întreprinzătorii din zonă ţin pasul cu vremea şi organizează partide de paintball, de tir cu arcul, plimbări cu ATV-ul sau, mai liniştite, cu caii, rafting sau căţărări pe stânci. Există, aşadar, oferte şi pentru cei mai calmi, care vor să se relaxeze, dar şi pentru aventurieri.

Un lac albastru, care nu ingheata niciodata si o cascada ca un val de mireasa se numara printre minunatiile din zona
Cascada Beusnita
Ele sunt situate in mijlocul uneia dintre ultimele paduri virgine din Europa.Undeva, in sud-vestul extrem al tarii si al judetului Caras-Severin, acolo unde se gaseste cea mai compacta suprafata calcaroasa din Romania, cu o suprafata de peste 800 de km patrati, se afla un loc miraculos in mijlocul celei mai frumoase si fascinante, printre ultimele paduri virgine din Europa. Mai exact, minunatia se afla la imbinarea laturilor sudice ale muntilor Aninei si cea nordica a muntilor Locvei. Cu varfuri plesuve si nu prea inalti, pentru ca arar culmile lor trec de 1.200 de metri, muntii ofera o imagine splendida a ceea ce inseamna lupta in timp dintre apa, aer si calcar. Fiecare a dat cate putin, fiecare a castigat cate putin iar rezultatul sunt formele carstice care lasa uimit pe orisicine ajunge in Valea Beiului sau a Beului, cum i se mai spune. Traditia spune ca neasemuitele frumuseti ale zonei, ce ascunde atatea minuni si mistere, sunt alimentate mereu de “lacrimile” unui bei legendar, de unde si numele pe care acest loc l-a imprumutat de la cel ce a pornit candva legenda: “Ochiul Beiului”.
Pentru a ajunge in valea Beiului, lasi in urma orasul Oravita, oras asezat pe Valea Mare, apuci pe un drum asfaltat, candva, pana la Ciclova Romana, dupa care turistii merg spre satele Ilidia, apoi Socolari si in final Potoc. Traseul nu este chiar usor la Ochiul Beiului, acolo unde se intalnesc apa din ochiul turcului – adica, Lacul Bei si undele pline de spune ale Beusnitei – cascada pornita din voalul de mireasa neimplinita al frumoasei ciobanite din preajma Potocului si Socolariului.

Lacul are o suprafata de 284 mp si o adancime de 3.6 m. Ochiul Beiului are provenienta carstica si are forma de cuva. Datorita izvorului care il alimenteaza, acest lac nu ingheata iarna. De altfel, iarna, datorita temperaturii apei, poposesc pasari migratoare precum starci cenusii si rate salbatice.
Lacul Ochiul Beiului este poziţionat aproape de cele 3 cascade ale râului Beuşniţa, rezervaţia naturală cu aceleaşi nume, împrejurimile sălbatice ca şi ruinele cetăţii medievale Ilidia din apropiere, constituie unul din cele mai frumoase puncte turistice din Banat. Pe raza satului Sasca Română după vărsarea Beiului în Nera se termină frumoasele Chei ale Nerei – rezervaţie naturală, unde trecerea călătorului se face prin tunele săpate în stânca abruptă a malului drept.
Lacul Ochiul Beiului este fermecat si datorita faptului ca localnicii inca alimenteaza povestea ielelor. Ei povestesc ca aici se aduna ielele in noaptea de Sanziene, se imbaiaza si danseaza pana in zori de zi.
Lacul Ochiul Beiului ce s-a nascut dintr-o frumoasa legenda, este o minune ce mangaie ochiul si alina sufletul. E un loc de o salbaticie si o frumusete rara. Un loc magnific, miric si mistic in acelasi timp. Asa ca, el, asteapta sa fie descoperit de fiecare dintre voi, nu ezitati.






joi, 20 ianuarie 2011

Pestera Piatra Altarului

Situata intr-un cadru greu accesibil, dominat de Platoul Padisului si de impresionantele fenomene carstice dintre Cetatile Ponorului si Cetatile Radesii, Pestera Piatra Altarului a fost descoperita in 1984, de un clujean, Daniel Carlugea, membru al Clubului de speologie “Politenhnica” din Cluj. In acest moment pestera este inchisa pentru turisti, fiind accesibila doar oamenilor de stiinta.
Dispune de patru mari galerii: Palatul, Paradisul, Geoda si Altarul Ursilor.
Palatul” este o sala imensa de 30 de metri, urmata de o anticamera “Baldachinul”. Aceasta galerie a luat forma unei catedrale gotice, inalta si ingusta inconjurata de coloane de 15-20 de metri inaltime. Este un monument unic in Romania.
Paradisul” este o sinteza a intregii pesteri. Dispune de spatii imense sprijinite pe coloane si discuri, depuneri diafane de ace, ceva unic in pesterile din Romania. Aceasta galerie se sfarseste brusc cu un parau de “mondmilch” (laptele de luna) este o pasta de culoare alba ce izvoraste dintr-o crapatura a calcarului.
La baza pesterii s-a dezvoltat, pe scara larga, un alt fenomen. Sub oglinda nemiscata, apa supramineralizata a acoperit totul in cristale perfecte de calcit. Fenomenul este rar intalnit pe glob si el face din “Geoda” din Piatra Altarului unul dintre superlativele domeniului subteran. Un popas in Geoda este o experienta unica, un prilej de meditatie asupra perfectiunii cristaline.
Galeria “Altarul Ursilor” este situata orizontal cu bolti arcuite. Mai este denumita si “Cimintirul Ursilor”. Ursul de caverna este un locuitor obisnuit al pesterilor. Aici se pot observa un numar mare de cranii de ursi mai tineri mai batrani.


Unii dintre speologii care au fost la Pestera Piatra Altarului spun ca ar fi printre cele mai frumoase trei pesteri din Europa. Altii afirma ca este cea mai frumoasa din Europa.  Au fost expuse fotografii cu pestera la sediul Organizatiilor Natiunilor Unite de la New York (Octombrie 2008).